Sper că v-ați obișnuit cu faptul că evit să discut despre cei din fruntea statului. Motive? Sunt multe. Le cunoaștem cu toții, cei care încă mai sperăm că va veni o zi în care și votul nostru – al celor care locuim și muncim în România, contează mai mult decât al celor care și-au păstrat cetățenia română sau al asistaților sociali fără temei. Se spune că suntem în urmă cu sute de ani față de alte țări. Este adevărat. Am rămas în urmă, dar târâș, târâș ne străduim să îi prindem din urmă. Nu mă refer la km de autostradă. Mă refer la atitudinea pe care o avem față de nedreptățile de lângă noi.
La scurt timp după masacrul câinilor maidanezi de la Botoșani, cei care se află acum în fruntea statului au autorizat și masacrarea cailor sălbatici din Pădurea Letea. Orice discuție despre cine și de ce a autorizat o astfel de acțiune este lipsită de temei. Aici nu discutăm despre bietul cal al unui nomad român, bătut cu bestialitate în fața copiilor. Aici discutăm despre o herghelie aflată în proprietatea statului român. Acei cai au devenit incomozi. Soluția? Masacrarea.
Să-mi continui ideea?!?!
Dacă răsfoim puțin cărțile de istorie, vom observa că românul trage ca boul în jug. Trage și tace. Si trage. Lasă capul jos și trage. Dar să te ferească Dumnezeu când ridică privirea din pământ.
Trecem printr-o perioadă financiară mai deosebită. Acceptăm. Ne-am obișnuit să acceptăm tacit și hoțiile celor din fruntea statului. Inscrierea într-un partid politic a devenit sinonimă cu apartenența la un grup infracțional sau gașcă de cartier. Ne sculăm dimineața și ne ducem la muncă pentru a ne putea plăti birurile și nu ne mai miră când auzim că cineva a furat sau că altcineva a fost eliberat după ce a fost prins că a furat. Nu ne mai miră. Incă nu am devenit incomozi.
Spre bucuria mea, reacția românilor vizavi de cumpăna grea prin care trece herghelia din Pădurea Letea a dus la salvarea acestor cai. Autoritățile au fost obligate să intervină și să sisteze masacrul. Pe plan internațional, frunza din logo-ul României a fost înlocuită cu o potcoavă în frunte. Felicitări. Sunt mândru că sunt român.
Cârcotaș din fire, doresc să atrag atenția asupra unui detaliu: habitatul hergheliei este pădurea Letea. Acei cai nu trebuie adoptați de Fundația Vier Pfoten sau de către un alt ONG sau om de binefacere. Trebuie să ajutăm acești cai să-și păstreze habitatul. Nu sunt niște pc-uri depășite pe care le donăm sau le aruncăm la gunoi. Sunt niște cai care trăiesc într-o rezervație naturală. Alte țări i-ar folosi ca atracție turistică.
Românul din prezent a început să ridice privirea din pământ și să prindă curaj să se ia la trântă cu cei din fruntea statului. A mai rămas să învățăm să nu fugim din calea lui. Această țară este a noastră. De ce să căutăm alte locuri în care să ne fie mai bine, când aici este casa noastră? Credeți că există cineva care să ne poată adopta și pe noi, ca popor? Noi, românii, nu putem avea norocul de care s-au bucurat caii din Letea. Noi suntem obligați să ne apărăm glia sau să o luăm pe cont propriu. Ca popor nu ne poate adopta nimeni.
Asa, ca joc de glezne, puneti mana si faceti o fapta buna, trimiteti un e-mail cu ce credeti voi despre faptul ca acesti superbi cai salbatici vor fi omorati (daca nu au murit deja de infometare) pe adresele de e-mail ale primarului de C. A. Rosetti Jud Tulcea si prefectului de Tulcea.
Pentru numele lui Iisus Hristos, asta nu e tara nimanui!
Primar comuna C.A. Rosetti:
primar@primariacarosetti.ro
Cabinet Prefect
Telefon: 0240 511042
Fax: 0240 513036
e-mail: prefect@prefecturatulcea.ro
Cabinet Subprefect
Telefon: 0240 511925
Fax: 0240 518820
e-mail: subprefectjuridic@prefecturatulcea.ro
Cancelaria Prefectului
Telefon: 0240 511551
Fax: 0240 513036
e-mail: directorcabinet@prefecturatulcea.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu