luni, 23 mai 2011

Soldat în Legiunea Străină

Timp de generaţii, Legiunea Străină a armatei franceze a fost prezentată romanţat, ca un refugiu pentru bărbaţii care caută o a doua şansă în viaţă. Dar cum este legiunea de fapt? Aventurierul şi exploratorul Bear Grylls porneşte spre Sahara pentru a afla. Alături de alţi 11 voluntari, de la foşti infractori la afacerişti ghinionişti, Bear se înrolează pentru o lună de instrucţie dură într-un fost fort al Legiunii Străine din vestul Saharei.

Acesta este un film documentar în care sunt reproduse rigorile instrucţiei de bază ale Legiunii înseşi – una dintre cele mai dure şi dureroase încercări fizice şi psihice prin care poate trece omul.

Legiunea străină (Légion étrangère în franceză) este o unitate a Armatei Franceze, care a fost întemeiată în 1831 printr-un decret dat de Ludovic-Filip al Franței. A fost creată pentru voluntarii străini, care după Revoluția franceză din iulie 1830 nu mai aveau voie să se înscrie în armata franceză.

Sunt conduși de ofițeri francezi, iar astăzi sunt acceptați și cetățeni ai Republicii Franceze, care în prezent formează 24% din numărul total de recruți. În 2009, Legiunea avea în jur de 7.700 de soldați, iar sediul său se află la Aubagne.



Legiunea Străină este una dintre cele mai cunoscute şi bine plătite armate de mercenari din întreaga lume. Este de fapt o ramură a armatei franceze şi există de 165 de ani, timp în care şi-a format aura de “patrie” a celor care vor să uite de trecut, pentru a începe o nouă viaţă. O carieră de militar de carieră, de soldat perfect al secolului 21. Adesea, tinerii se înrolează în Legiunea Franceză din cauza problemelor personale, condiţiilor politice sau sociale precare din ţara de origine. Nu trebuie generalizat, dar nu au fost puţine cazurile când actualii legionarii au fost înainte “băieţii duri ai cartierelor”, cu caziere şi ani petrecuţi la “pârnaie”. Potrivit unui material informativ parafat de “Legion Etrangere”, în momentul în care ai intrat în branşa Legiunii pe nimeni nu mai interesează ce ai fost înainte de a ajunge în Franţa. “Puteai fi orice, preot, călugăr sau borfaş de drumul mare. O dată admis, pentru tine nu mai exista viaţă privată, familie, sau altceva, există un singur lucru – camaraderia. Codul de onoare este biblia pe care fiecare legionar trebuie să o respecte cu stricteţe, cu preţul vieţii. Dictonul “Legio Patria Nostra !”, tradus înseamnă “Legiunea este patria noastră !”.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu