"Filmul documentar “Cine a omorat masina electrica?” (”Who Killed The Electric Car?”) este cronica de baza a primei masini electrice, EV 1, care a fost lansata in 1996 si a fost scoasa de pe piata in 2003. Filmul pune intr-o lumina conspiratorie evenimentele din jurul General Motors si a masinii sale electrice, aratand cu degetul spre administratia Bush, companiile auto si industria uleiurilor." - prezentare luata de pe siteul EcoMagazin.
Acesta este al II-lea documentar cu care participam la concursul organizat de siteurile Ecomagazin si Naturalist.
Desi masina electrica este o alternativa la masinile poluante care folosesc combustibil fosil, in prezent, consideram ca aceasta solutie este tot una intermediara, mai sanatoasa pentru mediu, ce-i drept, dar nu in intregime. Atata timp cat curentul electric inca se produce pe baza de carbuni sau alti combustibili fosili sau chiar si din energia nucleara (reziduriile radioactive din centralele nucleare, plus posibilitatea scurgerii materialului radioactiv sau al exploziei, ca in cazul Cernobîlului sunt un mare risc pentru mediu) nu putem fi de acord in intregime cu masinile electrice care se alimenteaza tot de la reteaua nationala care polueaza, pana ce aceasta nu va produce energie electrica doar din surse nepoluante, eventual din surse de energie gratuita, asa cum veti vedea in articolul de mai jos.
Da, de acord cu masinile electrice care sunt alimentate de celule fotoelectrice, sau cu masinile electrice care obtin aceasta energie din alte surse alternative de energie si nu dintr-o retea corporatist-monopolista care va oferii prize "speciale" si care va vinde si curentul electric la un pret "special", mai mult ca sigur. Tot va exista o dependenta de un sistem de alimentare, o forma de control, o înlantuire.
Bineinteles ca am fi fericiti sa vedem puterea corporatiilor petroliere terminata si credem ca trecerea la masina electrica, ar fi un pas inainte, dar asa cum ne este descria in prezent aceasta masina, in mass media principala, este o masina care este si mai scumpa, intentionat inestetica si mai putin performanta, prin urmare consideram ca este doar o varianta intermediara, temporara.
Adevaratele masini electrice vor fi cele care vor folosi energie gratuita, vor fi masini complet nepoluante, care ne vor elibera din sclavia sistemului.
UNDE ESTE ENERGIA GRATUITÄ‚?
Raspândirea tehnologiilor de energie gratuita functionale a fost împiedicata de catre elite bogate, guverne, inventatori indusi în eroare, sarlatani, precum si de un public indiferent.
Spre sfârsitul anilor 1880, jurnalistii specializati în electricitate si în stiintele asociate preziceau „electricitate gratuita" pentru viitorul apropiat. Descoperirile incredibile legate de natura electricitatii devenisera ceva obisnuit. Nikola Tesla demonstra „iluminarea fara fir" si alte minuni asociate curentului de înalta frecventa. Niciodata pâna atunci nu existase asa un entuziasm în ceea ce priveste viitorul. In mai putin de douazeci de ani urmau sa apara automobile, avioane, filme, înregistrari muzicale, telefoane, transmisiile radio si aparatele de fotografiat. Epoca victoriana ceda locul în favoarea a ceva complet nou. Pentru prima data în istorie, oamenii obisnuiti erau încurajati sa-si imagineze un viitor utopic, îmbogatit de mijloace de transport si de comunicare moderne, precum si de locuri de munca, alimente si locuinte pentru toata lumea. Bolile si saracia urmau sa fie învinse. Viata urma sa devina mai buna si de data asta toata lumea urma sa capete „o felie din tort".
Ce s-a întâmplat deci? In mijlocul acestei explozii tehnologice, unde au disparut descoperirile din domeniul energeticii? Toate acele emotii legate de „electricitatea gratuita" nu au fost altceva decât rodul unei gândiri exagerat de optimiste pe care „stiinta reala" le-a dezaprobat ulterior?
STAREA TEHNOLOGICÄ‚ DIN PREZENT
De fapt, raspunsul la aceasta întrebare este „nu". Mai mult, contrariul este adevarat. Au fost dezvoltate tehnologii energetice spectaculoase, împreuna cu inovatii uimitoare în alte domenii. De atunci s-au descoperit metode multiple de a produce cantitati vaste de energie, la preturi extrem de scazute. Oricum, nici una dintre aceste tehnologii nu a ajuns pe piata de consum, ca si articol comercial. Vom discuta pe scurt despre motivul pentru care lucrurile s-au petrecut astfel. Mai întâi, as dori sa va prezint o scurta lista de tehnologii producatoare de „energie gratuita" pe care le cunosc si care s-au dovedit, dincolo de orice îndoiala, rezonabile. Trasatura comuna tuturor acestor descoperiri este folosirea unei mici cantitati dintr-o forma de energie pentru a controla sau elibera o cantitate mare dintr-un alt tip de energie. Multe dintre ele exploateaza într-un anume fel câmpul eteric fundamental - o sursa de energie ignorata de stiinta „moderna".
1. Energia radianta
Transmitatorul amplificator a lui Nikola Tesla, dispozitivul de energie radianta al lui T. Henry Moray, motorul EMA al lui Edwin Gray si masina Testatika a lui Paul Baumann functioneaza toate cu „energie radianta". Aceasta forma de energie naturala (numita gresit electricitate „statica") poate fi obtinuta direct din mediul înconjurator sau extrasa din electricitatea obisnuita prin metoda numita „fractionare". Energia radianta poate executa aceleasi minuni ca si electricitatea obisnuita, la un cost de sub 1%. Ea nu se comporta exact ca electricitate si aceasta a contribuit la întelegerea ei gresita de catre comunitatea stiintifica.
Comunitatea Methernitha din Elvetia detine în prezent cinci sau sase modele functionale de dispozitive fara combustibil, care functioneaza singure pe baza acestei energii.
2. Motoarele cu magneti permanenti
Dr. Robert Adams (Noua Zeelanda) a creat uimitoare modele de sisteme de încalzire, motoare si generatoare electrice care functioneaza pe baza magnetilor permanenti. Un astfel de dispozitiv consuma 100 W de electricitate de la sursa, genereaza 100 W pentru a reîncarca sursa si produce peste 140 BTU' de caldura în doua minute!
Dr. Tom Bearden (S.U.A.) detine doua modele functionale ale unui transformator electric pe baza de magneti permanenti. Acesta foloseste un impuls electric de 6 W pentru a controla distributia sarcinilor magnetice ale câmpului magnetic provenit de la un magnet permanent. Prin canalizarea câmpului magnetic, mai întâi catre o bobina de iesire si apoi catre a doua bobina de iesire, în mod repetat si rapid, într-un fel de „ping-pong", dispozitivul poate produce un curent electric de 96 W, fara a avea piese în miscare. Bearden si-a numit dispozitivul „Generator electromagnetic fara piese în miscare" sau MEG". Jean-Louis Naudin a facut în Franta o copie a dispozitivului lui Bearden. Principiile acestui tip de dispozitiv au fost dezvaluite pentru prima data în anul 1978 de catre Frank Richardson (S.U.A.).
Troy Reed (S.U.A.) are modele functionale ale unui ventilator special magnetizat care radiaza caldura în timp ce se roteste. Indiferent daca ventilatorul genereaza sau nu caldura, se foloseste exact aceeasi cantitate de energie.
În afara acestor realizari, multi inventatori au identificat mecanisme functionale ce produc cuplu de torsiune motor doar pe baza de magneti permanenti.
BTU - unitate de masura termica britanica. Reprezinta cantitatea de energie termica necesara pentru a creste temperatura a 453,59. g de apa cu l0 grade F. 1 BTU = 0,293 W/h = 1,055 kJ.
3. Generatoarele mecanice de caldura
Exista doua clase de dispozitive care transforma o cantitate redusa de energie mecanica într-o cantitate mare de caldura. Cele mai bune dintre aceste modele pur mecanice sunt sistemele cu cilindrii rotativi proiectate de Frenette (S.U.A.) si Perkins (S.U.A.). In aceste masini, un cilindru este rotit în alt cilindru, între cei doi cilindri existând un spatiu de cea. 3 mm. Acest spatiu este umplut cu un lichid precum apa sau uleiul, acest „fluid functional" fiind cel care se încalzeste atunci când se roteste cilindrul interior. Alta metoda foloseste magneti montati pe o roata pentru a produce mari curenti turbionari într-o placa de aluminiu, determinând-o sa se încalzeasca rapid. Aceste generatoare mecanice de caldura au fost demonstrate de Muller (Canada), Adams (Noua Zeelanda) si Reed (S.U.A.). Toate aceste sisteme pot produce de zece ori mai multa caldura decât metodele standard, cu acelasi consum de energie.
4. Electroliza supereficienta
Apa poate fi descompusa în hidrogen si oxigen prin folosirea electricitatii. Manualele clasice de chimie pretind ca acest proces necesita mai multa energie decât cea care poate fi recuperata atunci când cele doua gaze sunt recombinate. Aceasta este adevarat doar în cazul cel mai rau. Când apa este facuta sa vibreze la propria ei frecventa de rezonanta moleculara, folosind un sistem realizat de Stan Meyer (S.U.A.) si apoi, mai recent, de Xogen Power, Inc., ea se descompune în hidrogen si oxigen gazos, cu un consum foarte scazut de electricitate. De asemenea, folosirea de diferiti electroliti (aditivi care fac apa sa conduca mai bine curentul electric) modifica dramatic eficienta procesului.
Se stie de asemenea ca anumite structuri geometrice si texturi ale suprafetei au rezultate mai bune decât altele. Implicatia este ca masinile pot functiona cu cantitati nelimitate de hidrogen la pretul apei. Chiar si mai uimitor este faptul ca un aliaj metalic special a fost patentat de Freedman (S.U.A.) în anul 1957, aliaj care descompune în mod spontan apa în hidrogen si oxigen fara nici un fel de impuls electric exterior si fara a provoca nici un fel de schimbari chimice în aliajul respectiv. Aceasta înseamna ca acest aliaj metalic special, poate produce gratuit hidrogen din apa, pentru totdeauna.
5. Motoarele cu implozie
Toate motoarele industriale majore folosesc eliberarea de caldura pentru a produce lucru mecanic prin intermediul expansiunii si presiunii, asemenea motorului masinii dumneavoastra. Natura foloseste procesul opus de racire pentru a produce lucru mecanic prin intermediul absorbtiei, de exemplu, în cazul tornadelor.
Viktor Schauberger (Austria) a fost primul care a construit modele functionale de motoare cu implozie în anii '30-'40. De atunci, Callum Coats a scris pe larg despre munca lui Schauberger în cartea sa: Living Energies; dupa aceea un numar de cercetatori au construit modele functionale de motoare cu implozie cu turbina. Acestea sunt motoare fara combustibil, care produc lucru mecanic datorita energiei obtinute de la un vacum. Exista de asemenea modele mult mai simple care folosesc miscarea turbionara pentru a capta o combinatie de forta centrifugala si gravitatie, pentru a produce o miscare continua în fluide.
6. Fuziunea la rece
În martie 1989, doi chimisti, Martin Fleischmann si Stanley Pons, de la Universitatea Brigham Young, Utah (S.U.A.), au anuntat ca au produs reactii de fuziune atomica cu un dispozitiv simplu. Pretentiile lor au fost „demolate" în sase luni iar publicul si-a pierdut interesul.
Fuziunea la rece este totusi foarte reala. Nu numai ca s-a raportat în mod repetat o producere de caldura în exces, dar a fost catalogata si transmutarea atomica a elementelor la energie joasa, implicând zeci de reactii diferite! Aceasta tehnologie poate produce în mod evident energie la preturi scazute.
7. Pompele de caldura solare
Frigiderul din bucataria dumneavoastra este singura „masina cu energie gratuita" pe care o posedati. Frigiderul este o pompa de caldura alimentata electric. Foloseste o unitate de energie (electricitatea) pentru a deplasa trei unitati de energie (caldura). Aceasta reprezinta un „coeficient de performanta" (CDP) egal cu trei.
Frigiderul dumneavoastra foloseste o cantitate de electricitate pentru a pompa trei cantitati de caldura din interiorul frigiderului catre exteriorul sau. Aceasta este modul sau de folosire tipic, dar este cel mai rau mod posibil de a folosi tehnologia. Iata de ce.
O pompa de caldura transmite caldura de la „sursa pozitiva" catre „sursa negativa" - locul care absoarbe caldura. în mod evident, pentru ca procesul sa functioneze, trebuie ca „sursa pozitiva" sa fie fierbinte, iar „sursa negativa" rece. În frigiderul dumneavoastra situatia este exact invers. „Sursa pozitiva" este în interiorul cutiei, care este rece, iar „sursa negativa" este temperatura aerului din bucataria dumneavoastra, aer care este mai cald. Din aceasta cauza CDP-ul ramâne scazut pentru frigiderul dumneavoastra. Dar aceasta nu este valabil pentru toate pompele de caldura.
CDP-uri de la opt la zece sunt obtinute cu usurinta la pompele de caldura solare. într-o astfel de instalatie, o pompa de caldura absoarbe caldura de la un colector solar si o descarca într-un absorbant subteran mare, a carui temperatura ramâne la 12.78°C; energia mecanica este extrasa în timpul transferului. Procesul este echivalent cu cel de la un motor cu abur care extrage energie mecanica între boiler si condensator, cu exceptia faptului ca foloseste un fluid care „fierbe" la o temperatura mult mai scazuta decât apa.
Un astfel de sistem, testat în anii '70, a produs 350 CP. (masurati cu un dinamometru) cu ajutorul unei instalatii speciale ce folosea un colector solar cu o suprafata de doar 9 m2. (Acesta nu este sistemul promovat de Dennis Lee.)
Cantitatea de energie folosita de compresor a fost sub 20 CP, ceea ce înseamna ca acest sistem a produs de 17 ori mai multa energie decât s-a consumat pentru a-1 face sa functioneze! Ar putea furniza energie unei mici comunitati, folosind exact aceeasi tehnologie prin care alimentele sunt pastrate reci în bucataria dumneavoastra.
În prezent exista un sistem de pompe de caldura de dimensiuni industriale în nordul localitatii Kona din Hawaii, care genereaza electricitate folosind diferentele de temperatura din ocean.
Exista zeci de alte sisteme pe care nu le-am mentionat, multe dintre ele fiind la fel de viabile si de bine testate ca si cele pe care le-am amintit.
Aceasta lista scurta este suficienta pentru a va forma o idee: tehnologia ce poate furniza energie gratuita exista aici si acum. Ea ofera o abundenta de energie nepoluanta, pentru toata lumea si în toata lumea.
Acum este posibil sa oprim producerea „gazelor de sera" si sa închidem toate centralele nucleare. Putem desaliniza acum cantitati nelimitate de apa de mare, la un pret convenabil, pentru a avea apa potabila proaspata chiar si în cele mai defavorizate zone ale globului. Costurile de transport si productie pentru orice lucru pot scadea dramatic. Chiar si mâncarea poate fi obtinuta din sere încalzite iarna, oriunde.
Toate aceste beneficii minunate, care pot face viata pe aceasta planeta cu mult mai usoara si mai buna pentru toata lumea, au fost amânate zeci de ani. De ce? Ale cui scopuri sunt satisfacute de aceasta amânare?
DUSMANII NEVÄZUTI AI TEHNOLOGIEI ENERGIEI GRATUITE
Exista patru forte gigantice care au cooperat pentru a crea aceasta situatie. A spune ca exista si ca a existat o „conspiratie" pentru a suprima aceasta tehnologie conduce doar la o întelegere superficiala a lumii si plaseaza vina, în totalitate, în afara noastra. Alegerea noastra de a ramâne ignoranti si inactivi în fata acestei situatii a fost întotdeauna interpretata drept „consimtamânt implicit" de catre doua dintre aceste doua forte. Deci, pe lânga un „public nesolicitant", care sunt celelalte trei forte care împiedica folosirea tehnologiei energiei gratuite?
1. Monopolul Financiar
în teoria economica standard exista trei clase de industrie: capital, bunuri si servicii. în prima clasa, capitalul, exista trei subclase: capitalul natural, moneda si creditul. Capitalul natural se refera la materialele brute (o mina de aur, de exemplu) si sursele de energie (precum zacamintele de petrol sau barajul unei centrale hidroelectrice). Moneda se refera la tiparirea „banilor"; aceasta functie este de obicei treaba guvernului. Creditul se refera la împrumutarea de bani cu dobânda si la extensia valorii economice prin depozite bancare. E usor de înteles ca energia functioneaza în economie la fel ca aurul, tiparirea banilor de catre guvern sau acordarea de credit de catre o banca.
în Statele Unite si în majoritatea celorlalte tari din lume exista un „monopol financiar" bine stabilit. Sunt „liber" sa câstig cât de multi „bani" vreau, dar voi fi platit doar în bancnotele oficiale. Nu pot face nimic pentru a fi platit în aur sau în vreo alta forma de „bani". Acest monopol financiar se afla în mâinile unui mic numar de banci private, iar aceste banci sunt proprietatea celor mai bogate familii din lume. Planul lor este de a ajunge sa controleze într-un procent de 100% toate resursele de capital ale lumii, controlând astfel viata fiecaruia prin disponibilitatea (sau indisponibilitatea) tuturor bunurilor si serviciilor. O sursa independenta de bogatie (un dispozitiv cu energie gratuita) aflata în mâinile oricarei persoane din lume ar ruina pentru totdeauna planurile lor de dominare globala. Adevarul acestor lucruri este usor de vazut.
în prezent economia unei natiuni poate fi încetinita sau accelerata prin marirea sau scaderea dobânzilor. Daca o sursa independenta de capital (energie) ar fi prezenta în economie si orice afacere sau persoana ar putea obtine mai mult capital fara a-1 împrumuta de la o banca, atunci manipularea dobânzilor nu ar mai avea acelasi efect. Tehnologia energiei gratuite schimba valoarea banilor. Cele mai bogate familii si furnizorii de credit nu vor nici o competitie. Este asa de simplu. Ei vor sa-si mentina controlul monopolist prezent. Pentru ei, tehnologia energiei gratuite nu este doar ceva de suprimat, ea trebuie interzisa permanent!
Deci cele mai bogate familii si institutiile lor bancare centrale reprezinta prima forta care opereaza pentru a amâna disponibilitatea publica a energiei gratuite. Motivatiile lor sunt „dreptul divin de a guverna", lacomia si nevoia insatiabila de a controla toate lucrurile. Armele pe care le folosesc pentru a forta aceasta amânare includ intimidarea, „experti demistificatori", cumpararea si ascunderea de tehnologie, uciderea si tentativele de asasinare a inventatorilor si a personajelor implicate, incendierea si o gama larga de stimulente si inhibitori financiari pentru a-i manipula pe posibilii suporteri ai energiei gratuite. Tot ei au promovat acceptarea generala a teoriei stiintifice care afirma ca energia gratuita este imposibila (legile termodinamicii).
2. Guvernele
A doua forta care opereaza pentru a amâna disponibilitatea publica a energiei gratuite este reprezentata de guvernele natiunilor. Problema aici nu este legata atât de competitie în domeniul tiparirii banilor cât de mentinerea „securitatii nationale". Adevarul e ca lumea este o jungla iar oamenii pot fi foarte cruzi, necinstiti si meschini. Este datoria guvernului „sa asigure apararea interna". Pentru aceasta, „fortele de politie" sunt delegate de ramura executiva a guvernului pentru „a impune legea". Majoritatea dintre cei care respecta legea fac asta deoarece ei cred ca asa este corect, pentru beneficiul propriu. Exista totusi întotdeauna câtiva indivizi care cred ca este în avantajul lor sa nu se comporte conform ordinii sociale general acceptate. Acesti oameni aleg sa opereze în afara legii, fiind considerati razvratiti, criminali, tradatori, revolutionari sau teroristi.
Majoritatea guvernelor au descoperit prin încercari si erori ca singura politica externa care functioneaza cu adevarat în timp este cea numita „dupa fapta si rasplata". Asta înseamna ca guvernele se trateaza unul pe altul dupa cum sunt tratate. Pe plan international exista o constanta lupta pentru pozitie si influenta, iar grupul „cel mai puternic" câstiga! în economie asta se cheama „legea de aur", dupa care „cel care are aurul face legile". Exact asa este si în politica. Este vorba pur si simplu de „supravietuirea celui mai adaptat".
In politica, „cel mai adaptat" a ajuns sa însemne partidul cel mai puternic si care este capabil sa lupte cel mai murdar. Este folosit absolut orice mijloc disponibil pentru a mentine un avantaj asupra „adversarului" - si oricine altcineva este „adversarul", indiferent daca este considerat prieten sau dusman. Acestea includ: pozitii psihologice insultatoare, minciuna, înselaciunea, spionajul, furtul, asasinarea liderilor, amenintarea cu razboiul, aliante si schimbari de aliante, tratate, ajutor strain si prezenta foitelor militare oricând este posibil.
Placuta sau nu, aceasta este arena în care opereaza guvernele natiunilor. Nici un guvern nu va face vreodata ceva care sa-i dea un avantaj gratuit unui adversar. Niciodata! Asta este sinucidere nationala. Orice activitate, a oricarui individ, dinauntrul sau dinafara tarii, care este interpretata ca oferind orice fel de avantaj unui adversar, va fi considerata o amenintare pentru „securitatea nationala". întotdeauna!
Tehnologia energiei gratuite este cel mai rau cosmar al unui guvern! Anuntata pe fata, tehnologia energiei gratuite ar initia o cursa a înarmarilor într-o încercare finala de a obtine dominatie si avantaj absolut. Gânditi-va. Credeti ca Japonia nu s-ar simti intimidata daca China va obtine energia gratuita? Credeti ca Israelul va sta linistit daca Irakul va dobândi energia gratuita? Credeti ca India va permite Pakistanului sa dezvolte energia gratuita? Credeti ca S.U.A. nu ar încerca sa-1 opreasca pe Osama bin Laden sa obtina energie gratuita?
Daca o energie nelimitata ar fi disponibila în starea politica actuala a acestei planete, aceasta va conduce la o regrupare inevitabila a „balantei puterii". Aceasta ar putea deveni un razboi total pentru a-1 împiedica pe „celalalt" sa aiba avantajul puterii si bogatiei nelimitate. Toata lumea o va dori si, în acelasi timp, va dori sa împiedice pe oricine altcineva sa o obtina.
Asadar, guvernele sunt a doua forta care opereaza pentru a amâna disponibilitatea publica a energiei gratuite. Motivatia lor este „autoconservarea".
Aceasta autoconservare opereaza pe trei nivele: 1) prin neacordarea de avantaje unui inamic exterior; 2) prin împiedicarea actiunii individuale (anarhiei) capabila de a provoca eficient puterile politienesti din interiorul tarii; si 3) prin mentinerea veniturilor ce provin din taxarea surselor energetice aflate în uz.
Armele lor includ impiedicarea eliberarii de patente din motive de securitate nationala, hartuirea legala si ilegala a inventatorilor prin acuzatii criminale, verificari ale impozitelor, amenintari, urmarirea convorbirilor telefonice, arestari, incendieri, furt al proprietatilor expediate postal si o gramada de alte metode de intimidare care fac imposibila construirea si lansarea pe piata a unei instalatii de energie gratuita.
3. Înselatorie si necinste în cadrul „Miscarii pentru energie gratuita"
A treia forta care opereaza pentru a amâna disponibilitatea energiei gratuite este reprezentata de grup de inventatori care se însala si din sarlatani. La periferia descoperirilor stiintifice extraordinare ce constituie tehnologiile reale de energie gratuita se afla o lume întunecata a anomaliilor neexplicate, a inventiilor marginale si a promotorilor lipsiti de scrupule. Primele doua forte au folosit constant mass-media pentru a face publice cele mai rele exemple din cadrul acestui grup, pentru a distrage atentia publicului si pentru a discredita descoperirile reale prin asocierea lor cu fraudele evidente.
În ultimii o suta de ani, au iesit la suprafata zeci de povesti despre inventii neobisnuite. Unele dintre aceste idei au captivat imaginatia publicului într-o asemenea masura încât continua sa existe pâna astazi o mitologie despre aceste sisteme. Nume ca Keely, Hubbard, Coler si Hendershot ne vin imediat în minte. Se poate sa existe tehnologii reale în spatele acestor nume, dar nu exista destule date tehnice disponibile publicului pentru a lua o decizie. Aceste nume ramân asociate cu o mitologie a energiei gratuite si, oricum, sunt citate de „demistificatori" ca exemple de frauda. Ideea de energie gratuita este totusi adânc înradacinata în subconstientul uman.
Oricum, câtiva inventatori cu tehnologii marginale care demonstreaza anomalii utile au exagerat din greseala importanta acestor inventii. Unii dintre acesti inventatori si-au exagerat de asemenea propria importanta. A aparut o combinatie de „febra a aurului" si/sau „complex al lui Mesia" care a distorsionat orice viitoare contributie pe care ar fi putut-o aduce. În timp ce directia de cercetare pe care o urmeaza poate promite mult, ei încep sa vânda entuziasmul drept fapte, valoarea muncii stiintifice scazând mult din acel moment. Exista o seductie puternica dar subtila care poate perverti o personalitate daca individul respectiv crede ca „lumea sta pe umerii lui" sau ca el este „salvatorul" lumii.
Lucruri ciudate li se întâmpla de asemenea oamenilor când cred ca sunt pe cale de a deveni extrem de bogati. Îti trebuie o disciplina spirituala imensa pentru a ramâne obiectiv si umil în prezenta unei masini functionale cu energie gratuita. Psihicul multor inventatori a devenit instabil datorita doar credintei lor ca au o masina cu energie gratuita. În timp ce calitatea muncii stiintifice se deterioreaza, unii inventatori dezvolta un „complex al persecutiei" care-i face extrem de defensivi si inabordabili. Acest proces îi împiedica sa dezvolte vreodata o masina reala cu energie gratuita si alimenteaza enorm mitologia fraudelor.
Exista apoi sarlatanii declarati. În ultimii cincisprezece ani, în S.U.A. a existat o persoana care a ridicat înselatoria în domeniul energiei gratuite la nivelul de arta profesionista. In urma acestui fapt a colectat peste 100.000.000 $. I s-a interzis sa faca afaceri în statul Washington si a fost condamnat la închisoare în California, unde se afla si acum. El vorbea întotdeauna despre o variatie a unui sistem real de energie gratuita, îi facea pe oameni sa dea bani în ideea ca vor primi curând un astfel de sistem, dar le vindea de fapt doar informatii promotionale care nu dadeau nici un fel de date reale despre sistemul energetic respectiv. A jefuit fara mila comunitatile crestine si grupari care promovau spiritul civic si patriotic.
Excrocheria obisnuita a acelei persoane consta în contactarea a sute de mii de oameni carora le solicita permisiunea de a plasa o instalatie de energie gratuita pe proprietatile lor. In schimb, ei urmau sa primeasca gratuit energie electrica toata viata, iar compania lui va vinde companiilor locale excesul de energie produs. Dupa ce erau convinsi ca vor primi electricitate gratuita pentru toata viata, oamenii cumparau casete video - care îi faceau si pe prietenii lor sa cada prada înselatoriei. Odata ce ai înteles puterea si motivatiile primelor doua forte despre care am discutat, este clar ca „planul de afaceri" al acestei persoane nu ar fi putut fi implementat. Acest individ a facut probabil mai mult rau miscarii pentru energie gratuita din S.U.A. decât orice alta forta, distrugând încrederea oamenilor în aceasta tehnologie.
Prin urmare, a treia foita care amâna disponibilitatea publica a energiei gratuite este înselaciunea si necinstea ce îsi au sursa chiar în cadrul miscarii. Motivatiile sunt simtul grandorii, lacomia, dorinta de putere si un sentiment fals de autoimportanta. Armele folosite sunt minciuna, înselatoria, excrocheria, autoînselarea si aroganta, combinate cu cunostinte stiintifice dubioase.
4. Un public nesolicitant
A patra forta care opereaza pentru a amâna disponibilitatea publica a energiei gratuite este reprezentata de noi, toti ceilalti. Poate fi usor de vazut cât de înguste si josnice sunt motivatiile celorlalte forte, dar aceste motivatii sunt de fapt prezente si în fiecare dintre noi.
La fel ca familiile bogate, nu întretine fiecare dintre noi, în secret, iluzii de falsa superioritate si dorinta de a-i controla pe ceilalti în loc de a ne controla pe noi însine? De asemenea, nu ne-am „vinde", daca pretul ar fi destul de mare - sa spunem, 1.000.000 $, în mâna, astazi? Sau, la fel ca si guvernele, nu vrea fiecare sa-si asigure propria supravietuire? Daca am fi prinsi în mijlocul unei sali de teatru, pline de lume, nu am intra în panica si nu i-am împinge din calea noastra pe cei mai slabi, în lupta catre iesire? Asemenea inventatorului care se pacaleste pe el însusi, nu am preferat niciodata o iluzie confortabila unui fapt neplacut? Nu ne place sa ne consideram mai importanti decât ne cred altii? Nu ne mai este oare frica de necunoscut, chiar daca acesta promite o mare recompensa?
Vedeti, toate cele patru forte sunt de fapt aspecte diferite ale aceluiasi proces, operând pe nivele diferite ale societatii. În mod real exista o singura forta care împiedica disponibilitatea publica a energiei gratuite si aceea este comportamentul lipsit de o motivatie spirituala al animalului uman.
Dintr-o perspectiva ultima, tehnologia energiei gratuite este o manifestare catre exterior a Abundentei Divine. Ea este motorul economiei unei societati iluminate - în care oamenii se comporta voluntar într-o maniera respectuoasa si civica; în care fiecare membru al societatii are tot ce-i trebuie si nu râvneste la bunurile vecinului; în care razboiul si violenta fizica sunt comportamente sociale neacceptate; în care diferentele dintre oameni sunt considerate placute sau cel putin tolerate.
Aparitia tehnologiei energiei gratuite în domeniul public înseamna rasaritul unei epoci cu adevarat civilizate. Este un eveniment epocal în istoria umanitatii. Nimeni nu poate sa-si asume meritul pentru asta. Nimeni nu se poate îmbogati din asta. Nimeni nu poate conduce lumea pe baza ei. Este pur si simplu un dar al lui Dumnezeu. Ne forteaza pe toti sa ne asumam responsabilitatea pentru propriile noastre actiuni si pentru autoconstrângerea noastra autoimpusa, când este necesar. Lumea, asa cum este astazi, nu poate beneficia de tehnologia energiei gratuite fara a fi total transformata în altceva. Aceasta „civilizatie" a atins apogeul dezvoltarii sale deoarece a produs semintele propriei transformari. Animalelor umane nespiritualizate nu li se poate încredinta energia gratuita. Ar face doar ceea ce au facut întotdeauna, adica sa obtina avantaje asupra altora sau sa-i distruga pe ceilalti si pe ei însisi în acest proces.
Daca veti citi Atlas Shrugged (1957), de Ayn Rand, sau raportul The Limits To Growih (1972), furnizat de The Club of Rome, devine clar ca cele mai bogate familii din lume au înteles asta de multe zeci de ani. Planul lor este de a trai în „lumea energiei gratuite", dar sa-i mentina pe ceilalti în starea în care sunt acum.
Asta nu este ceva nou. Regii au considerat întotdeauna ca restul oamenilor sunt supusii lor. Ceea ce este nou e faptul ca acum putem comunica între noi mai bine decât în orice moment din trecut. Internetul ne ofera noua, care suntem cea de-a patra forta, o ocazie de a zdrobi eforturile combinate ale celorlalte forte ce împiedica raspândirea tehnologiei energiei gratuite.
SANSA PENTRU O SOCIETATE JUSTA‚
Ceea ce a început sa se întâmple este faptul ca inventatorii au început sa-si publice rezultatele în loc de a le patenta si de a le pastra secrete. Din ce în ce mai mult, oamenii transmit informatii despre aceste tehnologii prin carti, casete video si pagini de internet. Pe internet mai exista înca foarte multa informatie inutila despre energia gratuita, dar disponibilitatea informatiilor de calitate este într-o crestere rapida. Verificati lista de site-uri si de alte resurse care se afla la finalul acestui articol.
Este imperativ sa începeti sa strângeti cât mai multa informatie puteti despre sistemele reale de energie gratuita. Motivul pentru aceasta este simplu. Primele doua forte nu vor permite niciodata unui inventator sau unei companii sa construiasca si sa va vânda o masina cu energie gratuita! Singurul mod în care veti obtine una este de a o construi chiar dumneavoastra (sau un prieten de-al dumneavoastra). Aceasta este chiar ceea ce au început sa faca în tacere mii de oameni.
Poate ca simtiti ca nu sunteti pregatit pentru asa ceva, dar începeti acum sa strângeti informatii. Puteti fi doar o veriga dintr-un lant de evenimente în beneficiul altora. Focalizati-va pe ceea ce puteti face acum, nu pe ceea ce mai este înca de facut. Mici grupuri de cercetatori lucreaza la detalii chiar în timp ce cititi aceste rânduri. Multe sunt hotarâte sa-si publice rezultatele pe internet.
Noi toti constituim a patra forta. Daca luam o pozitie ferma si refuzam sa ramânem ignoranti si inactivi, putem schimba cursul istoriei.
Actiunea noastra combinata poate produce o schimbare. Numai actiunea comasata reprezentata de aprobarea noastra unanima poate crea lumea pe care o dorim. Celelalte trei forte nu ne vor ajuta sa ne amplasam în pivnita o centrala fara combustibil. Ele nu ne vor ajuta sa fim liberi de manipularile lor.
Tehnologia energiei gratuite este totusi aici. Ea este reala si va schimba complet modul în care traim, muncim si ne raportam unii la ceilalti. In final, tehnologia energiei gratuite va face sa fie perimata lacomia si frica inspirate de dorinta de a supravietui. Dar asemenea tuturor exercitiilor de credinta spirituala, trebuie sa manifestam mai întâi generozitatea si încrederea în propriile noastre vieti.
Sursa energiei gratuite este în interiorul nostru. Ea este acea dorinta de a ne exprima liber. Este intuitia noastra ghidata spiritual, care se exprima fara distragere, intimidare sau manipulare. Ea este generozitatea noastra.
La modul ideal, tehnologiile energiei gratuite sprijina o societate justa în care fiecare are suficienta mâncare, îmbracaminte, adapost, valori proprii si timp liber pentru a contempla semnificatiile spirituale superioare ale vietii. Nu ne datoram unul altuia sa ne înfruntam temerile si sa actionam pentru a crea acest viitor pentru copiii copiilor nostri? Poate ca nu sunt singurul care asteapta sa actioneze pe baza unui Adevar superior.
Tehnologia energiei gratuite este aici. Este aici de zeci de ani. Tehnologia comunicatiilor si internetul au sfâsiat secretul asternut asupra acestui fapt remarcabil. Oamenii din toata lumea încep sa construiasca dispozitive cu energie gratuita pentru propriul lor uz.
Bancherii si guvernele nu vor sa se întâmple asta dar nu o pot opri. Instabilitati economice uriase si razboaie vor fi folosite în viitorul apropiat pentru a distrage oamenii, împiedicându-i sa se alature miscarii pentru energie gratuita. In general nu vor exista reportaje de presa despre acest aspect al lucrurilor. Pur si simplu vor exista rapoarte despre razboaie între natiuni si razboaie civile care vor erupe pretutindeni, conducând la ocuparea de catre fortele O.N.U. de „pastrare a pacii", a tot mai multor tari.
Societatea occidentala coboara în spirala catre autodistrugere, datorita efectelor acumulate ale coruptiei si lacomiei.
Disponibilitatea generala a tehnologiei energiei gratuite nu poate opri aceasta tendinta. O poate doar intensifica.
Oricum, daca veti avea un dispozitiv cu energie gratuita, poate ca veti fi într-o pozitie mai buna pentru a supravietui tranzitiei politice, sociale si economice care este iminenta. Nici un guvern nu va supravietui acestui proces.
Întrebarea este: cine va controla în final Guvernul Mondial care va apare - prima forta sau a patra forta?
Ultimul Mare Razboi este aproape de noi. Semintele sunt plantate. Dupa aceasta va veni începutul unei civilizatii reale. Unii dintre noi, care vor refuza sa lupte, vor supravietui pentru a vedea rasaritul lumii energiei gratuite. Va provoc sa fiti printre cei care vor încerca.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu